gazduire web

Ads

blog generalist

marți, 29 martie 2022

Analiză CNN: Atmosfera negocierilor de azi dintre Ucraina și Rusia a fost una pozitivă, conturându-se premisele unui armistițiu. Deși fără rezultate concrete, au fost atinse subiecte sensibile (Crimeea și Donbas), precum și o posibilă întâlnire între Putin și Zelenski.

Întâlnirea dintre reprezentanții ruși și ucraineni de acum 19 zile din Turcia nu a decurs tocmai bine, întrucât nicio parte nu era dispusă la concesii. Dar astăzi, în cadrul întâlnirii de la Istanbul, atmosfera a fost mult mai pozitivă și au început să se pună bazele unei reglementări generale a războiului. S-a discutat despre Crimeea, Donbas, statutul de neutralitate al Ucrainei, protejat de garanții de securitate, o retragere considerabilă a forțelor aflate la granița Kievului și chiar o posibilă întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski.

Partea ucraineană a acceptat să amâne luarea unei decizii legate de Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. “S-a căzut de comun acord să se facă o pauză de 15 ani și, ulterior, să aibă loc discuții referitoare la statutul acestui teritoriu. Separat, am discutat că în cei 15 ani cât vor avea loc discuțiile bilaterale nu vor exista ostilități militare” a declarat un consilier al lui Zelenski. Acest lucru ar elimina temporar una dintre cele mai controversate teme ale armistițiului.

Reprezentantul ucrainean a declarat că negociatorii ruși au “primit  propunerea care schițează modalități de a pune capăt războiului și vor elabora contra-propuneri”. Agenția de presă rusă TASS l-a citat pe șeful delegației ruse, care a afirmat că discuțiile au fost constructive, și că “Rusia face pași către detensionarea situației din Ucraina”.

Cu condiția ca acordul să se formuleze rapid și să se găsească un compromis, șansele de a pune capăt războiului vor crește semnificativ”, a spus afirmat partea rusă. Aceasta este cea mai optimistă evaluare a unui oficial rus de la prima rundă de negocieri de la sfârșitul lunii februarie.

Oficialii ruși au evitat anterior orice implicare a lui Putin în proces, spunând că negocierile trebuie să avanseze considerabil înainte ca aceasta să participe personal la discuții. Însă acum, agenția de știri de stat RIA Novosti, citând delegația rusă, a vorbit despre posibilitatea unei întâlniri între Putin și Zelenski concomitent cu parafarea tratatului de pace de către miniștrii de externe ai ambelor țări. Ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, care a intermediat discuțiile, a schițat un posibil plan, cu “prioritatea de a obține încetarea focului cât mai curând posibil”.

Pentru Ucraina, garanțiile de securitate au fost întotdeauna o parte esențială a soluționării conflictului. Treptat, președintele Zelenski și alți oficiali ucraineni au renunțat la insistențele ca Ucraina să adere la NATO. Devine din ce în ce mai clar că, în schimbul renunțării la acest obiectiv, Ucraina se așteaptă la o procedură rapidă către aderarea la Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, negocierile sunt departe de final. Reprezentantul ucrainean a afirmat că “Fără îndoială, acest tratat privind garanțiile de securitate poate fi semnat doar după încetarea focului și retragerea completă a trupelor ruse”. Iar înainte de a părăsi locul negocierilor, reprezentantul rus a avertizat că “dezescaladarea treptată a ostilităților din Kiev și Cernihiv nu înseamnă încetarea focului. Înțelegem că există oameni la Kiev care trebuie să ia decizii, așa că nu vrem să expunem acest oraș la riscuri suplimentare”.

Dacă negocierile se împotmolesc sau eșuează, forțele ruse redistribuite în nordul Kievului le-ar putea întări pe cele care încearcă să facă progrese în est și sud. Weekendul trecut, șeful serviciilor secrete militare ale Ucrainei a avertizat că Putin ar putea căuta să împartă Ucraina în două, după modelul Coreea de Nord și Coreea de Sud: “Există motive să credem că el [Putin] are în vedere un scenariu pentru Ucraina. Adică [forțele ruse] vor încerca să impună o linie de demarcație între regiunile neocupate și cele ocupate ale țării noastre”.

Negocierile sunt abia la început, în lipsa un consens privind încetarea focului. Partea ucraineană, ca și restul lumii, privește cu scepticism intențiile declarate ale Kremlinului.

Analiza integrală la CNN.

Foto:  Palinchak | Dreamstime.com



Sursa stire biziday.ro - Stiri verificate

stiri verificate

Vezi stirea https://is.gd/WrYgT9

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mxhost
tractari auto