Rapid a învins-o în această seară clar pe Dunărea Călarași, scor 4-0, și a revenit în lupta pentru play-off-ul ligii secunde.
După partidă, antrenorul celor de la Rapid, Mihai Iosif, a declarat la Telekom Sport la flashinterviu că echipa sa, chiar dacă trece printr-o perioadă mai dificilă, este greu de ucis:
“Am făcut o masă la care am stat toţi şi am zis, putem avea Cina cea de Taină sau petrecerea continuă. Cineva sus acolo ne iubeşte, cu siguranţă aşteptăm următorul meci cu mare înverşunare, cu mare dorinţă de a câştiga. Aseară, la fel, ne-am uitat la un film, eu m-am uitat. L-am văzut pe Bruce Willis, Greu de Ucis… aşa suntem noi, aşa e clubul nostru”
Iosif a mai spus că așteaptă să sărbătorească în stradă alături de suporterii rapidiștii după meciul din etapa următoare:
“Etapa următoare va fi un meci decisiv în Pantelimon şi vrem ca după aceea să auzim vechea melodie Pantelimon petrece, cu mii de rapidişti alături de noi, aşa cum ne permite legea. Dacă mai luăm trei puncte, o să ne vedeţi la munte”
În încheiere, tehnicianul giuleștenilor a spus că o promovare în Liga 1 cu Rapid ar reprezenta cea mai mare bucurie din viața lui:
“Dumnezeu ne iubeşte! Am fost şi la biserică azi. Când am ajuns cu toţii acolo, exact asta cânta preotul acolo. Banca e stabilă, nu s-a rupt niciun scaun. Nici nu am stat pe bancă. Sunt şi mai corpolent… poate ne băga la plată. Nu ştiu ce ar însemna să antrenez în Liga I, dar să promovez cu Rapid acum ar fi cea mai mare bucurie a vieţii”
Sursa 27sportas.ro
Vezi stirea https://is.gd/blAquj
luni, 22 martie 2021
Mihai Iosif: “Dumnezeu ne iubeste! Am fost la biserică astăzi”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu