FCSB a învins-o clar în această seară pe National Arena pe CFR Cluj cu scorul de 3-0 și s-a distanțat la trei puncte în fruntea clasamentului.
După partidă, mijlocașul liderului, Florin Tănase, a declarat în direct la Telekom Sport la flashinterviul de după meci că această victorie este rodul muncii depuse pe durata întregii săptămâni, dar că așteaptă să vadă cum se va prezenta echipa după pauza competițională:
“Ne-am organizat foarte bine în această săptămână, am fost foarte agresivi, cu atitudine foarte bună din primul minut şi după acel roşu al lui Arlauskis a fost mult mai uşor. Aşa se vede de afară, dacă nu dăm trei, patru goluri pe meci nu mai jucăm ca o echipă. Am avut mereu încredere, dar rămâne de văzut cum ne vom prezenta după pauza aceasta, pentru că noi avem un dezavantaj, suntem foarte mulţi jucători la loturile naţionale”
Tănase că este încrezător după convocarea la echipa națională și că speră că va reuși să marcheze și acolo:
“Sunt încrezător, voi merge acolo să dau totul, dacă se va apela la mine şi sper să avem rezultate foarte bune, victorii. Sper să marchez şi la echipa naţională, îmi doresc din tot sufletul”
Sursa 27sportas.ro
Vezi stirea https://is.gd/XKu0Ry
sâmbătă, 20 martie 2021
Florin Tănase: “Îmi doresc din tot sufletul să marchez și la echipa națională”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu